Lotus (1)

Legarea picioarelor (Foot binding) din China a fost un obicei aproape universal, fiind considerat un semnalizator etnic necesar pentru onoarea femeii si a familiei. In timp, practica a fost exagerata si importanta ei a crescut odata cu statusul persoanei careia i se legau picioarele. Transmiterea practicii avea loc prin intermediul genului (femeile fiind cele care se ocupau de realizarea practicii) dar nu era un rit de initiere, avand mai degraba o incarcatura sociala (legata de statusul social), una medicala (promova viata sanatoasa si fertilitatea) si una estetica (exagera fumusetea femeilor si asigura astfel complementaritatea intre genuri).

foot_binding(Sursa: Pitt Rivers Museum)

Aplicat fetelor de 6-10 ani, procedeul legarii picioarelor insemna nu numai durerea asociata deformarii fizice (care durau intre 6 si 10 ani) cat si o serie de complicatii legate de sanatate: ulceratii, paralizie, cangrena (Drucker 1981) studiile indicand ca 10% dintre fetele supuse unor astfel de tratamente nu au supravietuit (Fairbank 1992). Proverbul chinezesc care surpinde cel mai bine esenta acestui obicei a fost: ”O mama nu poate sa iubeasca in acelasi timp pe fata sa si picioarele ei” (Blake 1994:682).

Paradoxal, obiceiul legarii picioarelor a fost aparat tocmai de femei si transmis prin intermediul lor de la o generatie la alta. Legarea picioarelor a aparut in timpul dinastiei Sung (960-1279), o perioada de intensa urbanizare a societatii, in care s-a dezvoltat administratia, agricultura, comertul si circulatia persoanelor (Fairbank and Reischauer 1978:116-51). Statusul femeii a fost in declin in timpul dinastiei Sung: concubinajul s-a extins, bogatia clasei superioare s-a marit si s-a format si dezvoltat o ideologie neo-confucianista care punea accentul pe castitatea, subordonarea si izolarea femeilor (Ebrey 1991).

foot_binding1

(Sursa: SFUSD)

Prima atestare documentara a legarii picioarelor apare in secolul 11 cand un poet descrie dansul ”in stilul palatului”. Un document din secolul 14 citeaza o discutie veche de 200 de ani despre obiceiul legarii picioarelor in imperiu. Citand o sursa care a ramas necunoscuta pana astazi, acelasi document din secolul 14 spune ca legarea picioarelor a fost inventata de o dansatoare favorita din palatul imparatului dinastiei Tang de Sud, Li Yu (937-978), care era si o poeta, obiceiul raspandindu-se apoi prin imitatie pana cand oamenilor le-a fost rusine sa nu se conformeze acestuia. Referintele vizuale ale picioarelor legate sunt deja comune in arta chineza incepand din secolul 12 (Ebrey 1990; Levy 1966).

Bibliografie:

Blake, C. Fred. 1994. “Footbinding in Neo-Confucian China and the Appropriation of Female Labor.” Signs 19:676-712.
Drucker, Alison R. 1981. “The Influence of Western Women on the Anti-Footbinding Movement 1840-191 1.” Historical Reflections 8: 179-99.
Ebrey Patricia 1991 “Shifts in Marriage Finance from the Sixth to the Thirteenth Century.” Pp. 97-132. In Marriage and Inequality in Chinese Society, S. Watson and P.B. Ebrey (eds). Berkeley, CA: University of California Press.
Fairbank, John and Edwin 0.Reischauer. 1978. China. Boston, MA: Houghton-Mifflin.
Fairbank, John. 1992. China: A New History. Cambridge, MA: Harvard University Press.
Levy, Howard. 1966. Chinese Footbinding, New York, Walter Rawls.

Advertisements